Cetatea de Scaun a Sucevei

0
1663

Într-un iz „medieval”fermecat al vremurilor demult apuse și de demult ai putea să te plimbi în voie peste străzile prăfuite din piatră a uneia dintre cele mai impunătoare cetăți, poate, Cetatea de Scaun a Sucevei. Și cine oare ar fi crezut că tocmai în partea de est a orașului Suceava, tocmai sus pe un platou care atinge o înălțime de aproximativ 70 de metri față de lunca Sucevei se arată semeață Cetatea de Scaun a Sucevei.

Fiind reședința domnitorilor moldoveni timp de aproape 200 de ani poți observa și astăzi secrete nespuse și neștiute de nimeni, pe care deseori ruinele cetății le ascund. Oare de câte ori sau mai exact câți ostași de-a lungul secolelor au traversat podul, care duce către intrarea în cetate pentru a o apăra. Cu siguranță foarte mulți, căci numărul lor s-a pierdut demult în negura timpului și nimeni n-ar putea să știe cu exactitate numărul acestor ostași de vază.

La o primă vedere, dacă ai intreprinde o scurtă plimbare pe străzile pavate cu piatră ale Cetății de Scaun ai crede cu siguranță că te-ai alăturat acelor timpuri medievale ajutat fiind de către o mașinărie a timpului. Numai că ce să vezi  tot ceea ce-ți pot reda ruinele este acea priveliște minunată a văii Sucevei văzută de la o înălțime considerabilă. Deopotrivă istoria stă scrisă pe fiecare piatră a cetății și așteaptă să fie descoperită de către vizitatori.

Scurt istoric al Cetății de Scaun a Sucevei

Vechea Cetate de Scaun a Sucevei este o cetate medievală situată în partea de est a orașului Suceava. Ceea ce pare cu adevărat fascinant este faptul că atât din interior, dar și din cadrul Cetății se poate observa întreaga vale a Sucevei. Iar în momentul în care vă adresați și vorbiți despre Cetatea Sucevei este de preferat să utilizați termenul de Cetatea de Scaun a Sucevei.

Și asta pentru că în trecutul îndepărtat , prin anii 1375 – 1391 voievodul Petru I Mușat a construit 2 cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus ( denumită și Cetatea Șcheia). Prin urmare odată cu apariția pericolului otoman, la sfârșit de secol al XIV-lea s-a realizat un sistem de fortificații din care făcea parte și Cetatea de Scaun a Sucevei. De altfel acest sistem medieval de fortificații mai cuprindeau așezări fortificate, cu precădere mânăstiri cu ziduri înalte, curți domnești, dar și cetăți de o importanță strategică.

Iar scopul final fiind evident acela de apărare  și întărite cu ziduri de piatră, dar și cu valuri de pământ sau șanțuri adânci. Deși a fost construită de Petru I Mușat, Cetatea a fost fortificată de către Ștefan cel Mare abia în secolul al XV-lea, ca mai apoi în secolul al XVII-lea  (aproximativ 1675) Dumitrașcu Cantacuzino să o distrugă. Iar în prezentul nostru această cetate se află în ruine. Ba mai mult decât atât Cetatea de Scaun a Sucevei a fost introdusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava în anul 2015.

Cât despre acei vizitatori care trec pragul acestei cetăți pot să simtă, fără doar și poate, cum este să ai o întreagă lume la picioare, prin intermediul priveliștei oferite, și în același timp cum este să zbori atât de aproape de nori și totuși atât de departe de cer.  

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here