Castelul Sturdza de la Miclăușeni cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza
Printre marile întinderi albe ce se văd de pretutindeni se înalță semeț castelul Sturdza de la Miclăușeni, fiind cunoscut de oamenii locului și sub denumirea de „Palatul Sturdza”. Locul magnific unde veți putea găsi acest castel se află la o distanță de aproximativ 20 km de Roman și circa 65 km de municipiul Iași. Semeața construcție a fost realizată între anii 1880 și 1904, iar stilul pentru care au optat Gheorghe Sturdza alături de soția sa, Maria este unul neogotic.
Deși pare o clădire mult mai impunătoare decât ne putem închipui, istoria acestui castel este una destul de complicată și în același timp foarte complexă. Povestea acestui castel își are începuturile în jurul anului 1410 când domnitorul Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a dăruit o moșie foarte întinsă, aproape de Lunca Siretului, vornicului Miclăuș. Mult mai târziu, după moartea vornicului distinsa moșie a fost vândută către vistiernicul Simion Stroici (1550 – 1623) la data de 25 aprilie 1591. De altfel acesta este principalul întemeietor a primei forme a castelului Sturdza și mai exact a conacului, ale cărui ruine se mai puteau observa la început de secol XX-lea.
Prin anul 1697, conacul și întreg domeniu ajunge în proprietatea fraților Ioan și Sandu Sturdza. Ceva mai târziu prin anul 1752 cel care a moștenit domeniul Miclăușeni, Ioan Sturdza, a repus respectivul conac pe picioare, construindu-l atât cu demisol, cât și cu parter, iar forma conacului era cea de cruce. De asemenea măiestoasa construcție avea parte de 20 de camere în total, respectiv câte 10 camere pentru fiecare etaj. După extinderea moșiei și amenajarea a 42 de hectare în jurul conacului, nepotul lui Ioan Sturdza, Alecu Sturdza (1803 – 1848) a fost, printre multe altele, și preocupat de achiziționarea mai multor cărți și manuscrise rare, care odată ajunse la conac au putut îmbogăți colecțiile acestuia.
Fiul lui Alecu Sturdza, George Sturdza a primit moștenire domeniul și conacul în urma morții tatălui său, iar în anul 1869 George Sturdza s-a căsătorit cu Maria Ghica, fiica scriitorului Ioan Ghica. Pentru refacerea conacului, moștenitorul George Sturdza a fost nevoit să vândă câteva păduri și în același timp să ia și un imprumut de 100.000 de lei de la Societatea de Credit Funciar Român, punând drept gaj chiar moșia de la Miclăușeni.
Palatul în stil neogotic târziu pare a fi mai degrabă o copie fidelă a castelelor feudale apusene, dar amintește și de Palatul Culturii din Iași și de Palatul Domnesc din Ruginoasa. Cei doi arhitecți care au realizat planurile construcției sunt Iulius Reinecke și I. Grigsberg. Ceea ce pare fascinant este faptul că pe pereții acestei construcții se află următoarea inscripție:
„Casa ridicată aici de strămoșul Ioan 1752, sub Matei Ghica Principe, adăugându-se de către Dimitrie biserica și grajduri, sub Ioan Sandu Sturdza Principe, mărită și înconjurată cu grădini de Alexandru și Ecaterina părinți, sub Mihail Grigore Sturdza Principe, fiind adăugat manej în anul de la Hristos”.
Printre obiectele de valoare din castel se aflau cărți și documente, costume medievale, arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmură de Cararra, argintărie, dar și alte obiecte valoroase. Ceea ce este important de spus este faptul că doar colecția de cărți numără peste 60.000 de exemplare, foarte multe dintre acestea fiind ediții princeps și volume foarte rare. Din păcate o bună parte dintre aceste exemplare au fost distruse de către soldații ruși, în iarna anului 1944, care le-au folosit pe post de combustibil în sobe, iar altele au fost vândute către magazinele din Târgu Frumos. Cărțile rămase, însă, au fost strânse de către Jacob Papper și Jean Ackerman, iar mai apoi unele volume au fost depuse la sediul ARLUS din Iași, și altele vândute la Biblioteca Centrală Universitară, iar altele au fost scoase din țară. Bineînțeles volumele care au fost salvate de către Ecaterina Cantacuzino (fiica lui George Sturdza și a Mariei Ghica) s-au reintors, în cele din urmă în proprietatea acesteia.
În prezent urmele timpului se văd atât la exteriorul castelului Sturdza, cât și la interiorul acestuia pe alocuri. Cu toate astea nu putem lăsa deoparte eleganța încăperilor, a mobilierului realizat din lemn masiv și având diverse sclupturi, cât și a obiectelor unice de la sfeșnice, tablouri, fotolii, vitrine, mese și mai mult decât atât nu putem trece cu vederea rafinamentul cu care au fost realizate ușile și ferestrele.
De altfel, drept dovadă că palatul a adăpostit un spital militar în timpul primului război mondial sunt diferitele sticluțe cu substanțe pe care le puteți găsi și astăzi în castel. Și chiar dacă timpul cu ale sale evenimente nefaste și-au spus cuvântul și și-au lăsat amprenta asupra acestui castel nu au făcut altceva decât să învăluie întreaga construcție într-un mister care să-i aducă mai aproape pe vizitatori.
