Domeniul Cantacuzino de la Florești – „Micul Trianon” din județul Prahova
Cu cât trecerea timpului este mai aridă, mai aprigă, cu atât aceasta pare mai degrabă cu un monstru ce stă gata să sfărâme în cale orice construcție, arhitectură care nu a apucat să se bucure de finalitate. Într-un asemenea tip de construcție putem adăuga și „Micul Trianon” din Florești, județul Prahova.
Deși plămăduitorul său, Gheorghe Grigore Cantacuzino, își dorea să realizeze o construcție măreață prin care să-și poată pună țara pe un piedestal. Și putem spune că visul său a fost spulberat cu mult înainte de a începe. Cu toate astea fastoasa construcție cu toate elementele sale arhitecturale și „micile broderii”, care se mai pot observa încă în ruinele „Micului Trianon”, ne duc cu gândul la vremurile de altă dată.
La vremurile de demult în care arta, frumusețea și cultura erau elementele esențiale pentru un popor care se dorea prosper și performant. Prin urmare, „Micul Trianon”de la Florești avea și ceva aparte, carcateristici care să amintească de propria măreție. Caracteristici de care un popor atât de firav în prezent ar fi trebuit să se mândrească într-o oarecare măsură, dacă în cele din urmă această minunăție nu ar fi fost lăsată în paragină.
Odinioară se putea observa fără prea mult efort faptul că „Micul Trianon” de la Florești avea forma literei „U”, precum Marele Trianon de la Versailles, iar ca mărime, dimensiune, construcția aducea mai mult cu Micul Trianon. Și asta pentru că trebuie să avem în vedere dimensiunea de 43 de metri pătrați pe 33 de metri pătrați, fiind mai degrabă un dreptunghi și nu un pătrat ca cel din care s-a inspirat.
Bineînțeles în prezent foarte multe lucruri nu mai sunt clare, nu mai sunt întregi, căci atât vântul, cât și oamenii și-au pus amprenta asupra unui palat, care nu și-a găsit niciodată menirea. Iar dacă ai avea intenția să vizitezi aceste ruine vei observa că vremea aceasta de toamnă, tristă și pe alocuri mohorâtă se încadrează perfect în tabloul acestor ruine.
Păcat totuși că încă nu am reușit să ne dezmeticim și să mai salvăm ceea ce mai avem în patrimoniu, înainte ca toate aceste clădiri fastoase, încărcate de istorie să ajungă un morman de ruine așa cum a ajuns și „Micul Trianon” din Florești, Prahova. Cândva toate aceste imagini cu aceste ruini vor ajunge amintiri pentru cei care au pășit pe aici și istorie pentru cei care mai caută și își însușesc lucruri din trecut.